Sufletul tau fuctioneaza cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flacari curate.
Totusi vom mai merge impreuna
O buna bucata de pamint,
O buna bucata de cer,
O buna bucata de luna.
Vom fi fericiti pentru iarba
Si pentru lac,
Vom ride pentru copac,
Vom slavi drumul drept cu cite-o gura.
Si vom tine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitura.
Ne vom lua dupa umbra mea
Care merge inainte,
Ne vom lua dupa primul gind,
Ne vom lua dupa doua-trei cuvinte.
Pina cind ne va iesi in cale
Sfinta Vineri
Sa ne spuna printre altele
Ca nu mai sintem tineri.
Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum
Nici electricitate pentru flacara,
Nici lemne pentru fum.
*si iar avem Sorescu in program, cu poezele de bucurat gandurile
Dee thanks…Da la partea cu eleftrica am oroare momentan ca deh tocmai ieshit din chestii eleftrice examinatoare:D…Si btw chiar treb. sa o ascultam pe tanti Vineri ?
Nu trebuie neaparat, poate vorbeste cu altcineva…
Da’ la un moment dat, cred ca toata lumea primeste cate o instiintare. 🙂
Ne vom lua dupa umbra mea
Care merge inainte,
frumos si optimist… umbra mea mai merge si inapoi(a) mea… cand sunt mai incarcata de fel si fel de ganduri si nimeni nu mai pune lemne in foc, ori schimba bateriile golite. nu acum. vorbesc din amintiri. acum bateriile sunt incarcate… de oameni noi in viata noua…
ne vom lua dupa umbra, as zice eu… caci ea nu-si arata niciodata starea de fel… umbra e doar umbra…trista au vesela, e mereu aceeasi 🙂
fain.. sa ne mai aduci astfel de povesti 🙂
Mă întorc cu faţa înspre perete
şi le spun prietenilor îndureraţi:
Mă întorc repede
(Plecare)
I cam trista… asta. Mai bine cu focul si cablurile 🙂
Ajea deci…mey Dana lasa “paretii” cu varurili si cu eurogleturili lor…inapoi la prieteni ca la ei e “plecarea” cea mai dulce si “intoarcerea” cea mai cu folos.Nu fii trista ca scoatem bateriile cu optimism 😉
Deci, da! Lasati peretii cu varurile lor 😀
Si… ce-ai cu noi, ma? Pentru ce sa dam cu var?
Hmmmmmmmmmm, interesant subiect…
Interesant este sa te plimbi descult prin iarba (asta asa ca kestie), ahhhhhhh, ce incantare, sa nu ne gandim la var – ca nu avem nimic de vopsit/ascuns, nu?
Cat despre electricitate… numai de bine, nu ma provoca 😉
CUM SA VARUIM BREEE…eu vreau la plajaaa!
La la la la la la…!
Ioti-ti bre!O revenit optimismul!La la la la la…:-))
Scrisori din camera de alături
“Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa – Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul
(“Baragan” – loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)
Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta… Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar… si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. “Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata.”
“O, ador florile de gheata”, să zici,
“Unde-ai gasit-o?” Hai să iesim putin.
“Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?”
Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri…
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.
Tot în tren sintem? Tot.”
🙂
mi nu mi separe o poveste de dragoste…mai degraba legatura dintre un elev si un profesor…sufletu poate fi asociat cu inteligenta rabdare…
sufletul meu-sufletul elevului
sufletul tau-sufletul profesorului….