Un jurnal de bord cu amintiri care mi-as dori sa intre la apa… Nu toate.

Incepem asa: ‘Tre’ sa pari ciudat [in nici un caz avion, totusi… 🙂 ] sa scrii in tren, intr-o agenda albastra [pentru voi, poate nu are importanta culoarea, pentru mine, da :)) ] dupa ce te clatina trenul si iti opreste brusc bunatate de somn util nervilor si starii de dupa o furtuna, care a vrut sa fie si cu tunete de data asta…

Traseul IS-B, in sageata albastra, singurul tren care circula dupa nenorocirea asta cu inundatiile. Ruta ocolitoare de la Tecuci incolo… adica prin Braila si Faurei hei-hei… mai-mai care este ei! Aaaa!!! Frumos cu muzica asta in tren, mai putin coverurile de-a dreptul enervante ale lui Mozart, Ravel… Cred ca s-au intors in mormant compozitorii astia, cand au aparut cei care nu au avut inspiratie si au inceput sa imite (daca ne tragem din maimute… mi se pare firesc). Bine ca nu au prafuit si ‘Rapsodia 1 Romana’ a lu Enescu. Asta am ascultat de vreo trei ori pe parcursul celor 7 ore de drum.

Asa… si dupa ce m-a trezit trenul, normal… ma uit pe geam: apa… cat te uiti, apa, muuuulta apa, foarte muuuuuulta apaaaaa. Localitati care nu prea se arata ochilor si orientarea mea dupa ceas nu-mi poate indica pe unde sunt (deh… rutele ocolitoare). Ahhh!!!

Un sat. Ura… o localitate… deci tre’ sa fie si o halta: ‘Independenta’.
– Buuuun… da’ a cui e ‘Independenta’ asta? Oamenii astia au ales sa fie independenti? Interesant… sa te gandesti cum iti raspunde cineva din satul asta, la intrebarea: ‘De unde esti?’
Normal… o sa spuna:
Din Independenta… judetul ‘cutare’ (am o vaga banuiala ca e Braila).
Apoi de dragul conversatiei vei spune… Aaaa! Esti independentzan sau independent?! (aici e greu…).

Inca nu stiu din ce judet e satul asta. Ma uit dupa o masina sa-i vad numarul, asa poate imi dau si seama prin ce parti ale Romaniei trece trenul asta. Da’ de unde? Ori nu sunt masini pe langa calea ferata (ceea ce ar fi normal intr-o oarecare masura), ori oamenii astia nu au masini. Bine macar ca trece trenul… Da, uite si-o masina… Braila.

Apaaaaaaaaa! Terasamentul caii ferate e un pic mai sus. Dar cata apa! Copaci in apa, crang in apa… Pai acolo te duci la padure si la pescuit in acelasi timp. 🙂 Ma rog… bine ca aici nu sunt case. Se vede in zare un furnal. Mai tata, ce aduce asta a ‘Sidex’ Galati. Mai incolo, in zare, turnul TV. Da, e Galati. Trecem pe langa… Stiu pe cineva care sta pe aproape de turnul ala, da’ o sa plece la Sorbona.

O casa numai in apa, un bordei… in apa. Caruta din spatele casei e pe pamant, in rest… uite si gradina, tot in apa. Nu mai are nimic omul asta. 🙁 Cata apa…

Am trecut prin Braila, apoi in Faurei. Gara asta imi aduce aminte de o alergatura contra cronometru si un tren prins in ultima secunda, dar prins.

Am obosit, nenea asta de langa mine nici nu-si sufla nasul nici nu… De vreo 2 ore isi tot plimba batista la nas si se smiorcaie. O fi de la aerul conditionat. Deh… Nenea din spate casca, se intinde cu sonor, isi freaca palmele la fiecare 20 de minute si scoate tot felul de zgomote (omenesti). Si-o fi inchipuind ca nu-l aude nimeni din moment ce e singur, in spate? Cred ca da… Daca i-as da ciorba si o lingura, ar lipai-o, ar sorbi-o zgomotos?

Mi s-a terminat bateria la telefon. Exact acum cand trebuie sa primesc un telefon, urgent… foarte urgent. Un fel de blind date cu schimburi de acte importante. Mi-am asumat rolul de mesager. Oamenii astia chiar au incredere in mine :)) I-am intrebat asta de doua ori. Si mi s-a spus raspicat, ‘DA!’ Daca au, trebuie sa am telefonul deschis in momentul asta si nu mai e. Ma duc sa caut un telefon.

M-am oprit cu notatul pe hartii si am inceput sa intreb prin tren de un telefon. Gasesc, schimb cartelele si exclam piticutilor de pe creier (dormeau probabil): Cine a inventat telefoanele cu memorie??? De ce nu mai am loc pe SIM?!!! Si cum numarul ala nu avea cum sa faca parte din categoria numerelor de telefon pe care le stiu chiar si trezita brusc din somn, dau telefonul omului, multumesc regulamentar si ma duc dupa ‘nash’. Il gasesc si se rezolva problema. Sageata are priza si e oarecum la dispozitia calatorilor. ‘Nais’…

Da, deci v-am plictisit. Am ajuns bine. Am lasat in conditii bune actul acela… ne-am recunoscut multumita prizei care functiona in tren, priza de la care mi-am alimentat bateria telefonul, de care vorbeam mai sus… Da’ mai am niste carti de dat. Duminica trebuie sa ma intalnesc cu persoana… Iar blind date… :)) Uite asa, ajunge lumea sa ma cunoasca.

In rest, caldura… caldura maaaare.

Va urma sau nu.