nichita imi face dor de ceva, de cineva…
nichita are o culoare a poeziei sub forma de cenusiu cu frunze de ceai.
incalzit la foc mic si atent.
cald, care te cuprinde de la gat spre continuare si iti face putin vocea ragusita, tabagica (ori tabacica, mi-e lene de dictionar)
in voce e misterul, cuvantul care iese linistit si poznas totodata.
leoaica tanara…
‘Mainile mele sunt indragostite,
Vai, gura mea te iubeste,
si iata, m-am trezit
ca lucrurile sunt atat de aproape de mine
incat abia pot merge printre ele,
fara sa ma ranesc.’
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar,
cândva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu îi e dor, într-adevar,
de inima mea, când o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti înalta,
tristetea mea e înalta.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o passre mare, alba
Care oua pe cer Luna!
‘A venit toamna..
acopera-mi inima cu ceva..
cu umbra unui copac,
sau,
sau mai bine cu umbra ta!’
…..
‘Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori,
ca or sa-mi creasca aripi pana la nori…’
Lui Nichita nu-i poti spune nimic… doar il citesti, il asculti, il simti…
nichita imi face dor de ceva, de cineva…
nichita are o culoare a poeziei sub forma de cenusiu cu frunze de ceai.
incalzit la foc mic si atent.
cald, care te cuprinde de la gat spre continuare si iti face putin vocea ragusita, tabagica (ori tabacica, mi-e lene de dictionar)
in voce e misterul, cuvantul care iese linistit si poznas totodata.
leoaica tanara…
‘iubirea’
‘Mainile mele sunt indragostite,
Vai, gura mea te iubeste,
si iata, m-am trezit
ca lucrurile sunt atat de aproape de mine
incat abia pot merge printre ele,
fara sa ma ranesc.’
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar,
cândva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu îi e dor, într-adevar,
de inima mea, când o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti înalta,
tristetea mea e înalta.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o passre mare, alba
Care oua pe cer Luna!
Vedeti voi … si totusi ramane speranta!
S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor ÅŸi Doamna
Cucurbitaceelor…
Aici s-a nascut toamna, nimic nu-i mai simtitor, mai viu, mai plin ca Toparceanu… asta…
Enjoy life… 02.09.05
Iaiii… uitasem de Toparceanu!
Ne nastem goi, uzi si flaminzi. De abia dupa aceea lucrurile se inrautatesc. Vine si toamna…
Hai sa ramanem cu Toparceanu…
Io cred ca mai bine e
“Vedeam Ceahlaul la apus
Un urias cu fruntea-n soare
De straja tarii noastre pus.”
Sau asa ceva.