…sa lase asta in strada?! Uofff!

De la o portocala a venit ideea a ceea ce cititi voi acum.
Cu o portocala in mana am invatat cum sa impart, pe vremea cand televizoarele Diamant si Sirius (parca), erau deschise la ora 20 si inchise la ora 22. Venea iarna, veneau portocalele si cozile de la portocale. Aceste fructe exotice puteau fi transformate atunci, pe timpul iernii, in moneda de schimb.

Cum se impartea o portocala intr-o familie cu trei membri? O jumatate era a mea. Obligatoriu. Atat. Asta pana intr-o zi cand ‘am gresit’ imparteala si au fost toate trei bucatile, egale… dar pana atunci si nici de atunci n-a protestat nimeni din cei trei membri.

Toata viata, ‘o portocala’ imi va aminti de iernile copilariei si e mult mai valoroasa decat un kilogram de aceleasi fructe pentru ca o pot imparti. Asa ca, atunci cand/daca vom imparti vreodata o portocala… sa stiti ca e un prilej de bucurie pentru mine. Iar daca veti primi o felie in plus, asta inseamna ca am facut imparteala… foarte corect. 🙂

Am niste biscuiti Danuts… luati si voi.
Primii veniti, primii serviti (pisica intreaga si fluturele sunt dati) 🙂

…I did, I did saw a pussy cat!!!

De fiecare data mi-e drag sa trec si sa mai trag un pic cu ochiul la ‘Galeriile anticariat’ de pe strada Lapusneanu (Iasi, pentru cei care nu stiu), al caror proprietar este Dumitru Grumazescu, un domn foarte simpatic, care intr-o discutie, stie sa-ti ridice mingea la fileu… E pacat sa treci si sa nu vorbesti macar o data cu el. Sau, daca intri acolo si privesti, tot iesi castigat cu ceva.

Uneori, vara… domnu’ Grumazescu iese in fata galeriilor si sta de vorba cu prietenii, cunostintele sau chiar cu trecatorii grabiti care dau binete. Locul ala parca e rupt de realitate… nu mai conteaza cladirile noi din jur, nu mai conteaza semafoarele care sunt foarte aproape, nu mai conteaza intersectia vuinda ‘de la fundatie’… Cand am timp imi vine sa ma asez pe sezlongul din fata galeriilor (scos din cand cand, pe langa alte exponate si sa pazesc pisicile care fac parte si ele, din decorul magazinului).

Aseara, pisica statea cuminte in vitrina si se uita la trecatori.
Si cum mai umbla ea pe acolo, pâș-pâș printre exponate, mai-mai…

Cum mai picteaza si razele astea!

Arde de nerabdare in asteptarea zapezii… 🙂

– John…
– Yes sir?!
– Did you put outdoor blinds?

– Ca bine-i, bre… sa-ti mai tragi sufletul langa o tastatura!
– Ihi! Auzi, da’ tu cu cat ai luat florile?

*ii foarte multumesc Mariei, cu voia sau fara voia careia, i-am antrenat pe astia micii, la o sedinta foto 😀